Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a programului FIDELIS – titluri de stat pentru populație, va conține o tranșă specială dedicată donatorilor de sânge, tranșă cu cea mai mare dobândă oferită în această ediție și un prag de subscriere de 10 ori mai mic decât cel de până acum.
În acest sens Ministerul Finanțelor se alătură campaniei „România are sânge de rocker” ,inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, prin prima ediție a Programului de titluri de stat FIDELIS din 2023.
Ediția specială FIDELIS, dedicată donatorilor de sânge, se desfășoare în perioada 27 martie – 10 aprilie, are scadența de un an, titlurile de stat sunt emise în lei, la o dobândă de 7,7 la sută, iar pragul minim de subscriere este de 500 lei (de la 5.000 de lei). Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 30 septembrie 2022.
Așadar, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
Mai multe detalii despre program se pot obține accesând link-ul: https://mfinante.gov.ro/despre-minister/-/asset_publisher/uwgr/content/prima-edi-c8-9bie-fidelis-2023-aduce-o-noutate-tran-c8-99-c4-83-special-c4-83-pentru-donatorii-de-s-c3-a2nge.e-c8-99ti-donator-c8-99i-ai-cea-mai-mare-dob-c3-a2nd-c4-83-la-titlurile-de-stat.
Be the first to comment