
La un an de la semnarea contractului de concesiune, compania Avant Airports anunță progresele realizate în dezvoltarea și construcția Aeroportului Alexeni, un proiect strategic destinat să devină cel mai mare hub cargo din Europa de Est.
Conform angajamentelor asumate prin contract, Avant Airports are responsabilitatea dezvoltării și operării aeroportului în termen de 48 de luni. În această perioadă, au fost derulate activități esențiale pentru avansarea proiectului, în parteneriat cu NACO, lider global în consultanță și proiectare aeroportuară.
Luna aceasta se finalizează Master Planul și documentația premergătoare fazei de proiectare detaliată. În paralel, sunt în derulare studiile tehnice necesare pentru demararea următoarei etape.
Aeroportul va fi proiectat pentru a asigura operarea tuturor tipurilor de aeronave, inclusiv Boeing 747 Cargo, și va include facilități dedicate atât transportului de marfă, cât și companiilor aeriene low-cost, care vor beneficia de condiții competitive și infrastructură modernă.
Un obiectiv prioritar al proiectului este accesibilitatea. Aeroportul va fi conectat feroviar cu centrul Bucureștiului, iar timpul estimat de transfer de la Gara de Nord va fi de 45-50 de minute. Proiectul urmează să fie inclus în Master Planul General de Transport al României.
De asemenea, Avant Airports se află într-un stadiu avansat al discuțiilor cu instituții financiare și investitori internaționali din Statele Unite ale Americii, Elveția, Finlanda și India, pentru asigurarea finanțării necesare implementării proiectului.
Pentru a încorpora în proiect perspectivele viitorilor utilizatori, va fi lansată o consultare publică dedicată colectării sugestiilor privind facilitățile terminalului.
Compania își reafirmă angajamentul pentru transparență și va oferi periodic informații privind stadiul lucrărilor și următoarele etape ale proiectului. În luna aprilie va fi prezentat designul conceptual al aeroportului, alături de detalii privind arhitectura și funcționalitatea acestuia.
Be the first to comment