Jandarmii ialomițeni au depistat, la sfârșitul lunii trecute, în urma unui apel la 112, un adolescent în vârstă de 16 ani care încerca să vândă substanțe interzise în Parcul Teoharie din municipiul Urziceni.
Potrivit IJJ Ialomița, la controlul executat asupra lui au fost găsite materii vegetale susceptibile de a fi interzise de legislația în vigoare. Acesta a declarat, în prezența tatălui său, că a fost convins să vândă substanțele de către un alt tânăr, de clasa a XI-a, pentru a câștiga bani.
În cauză, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor, conform prevederilor Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare. Documentele, împreună cu substanțele ridicate în vederea confiscării, au fost predate Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Ialomița pentru continuarea cercetărilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un funcționar public din cadrul Primăriei Slobozia a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență. Potrivit DGA, în data de 14.06.2024, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul […]
Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, județul Ialomița, joi – 07 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Maia, […]
Jandarmii ialomițeni asigură ordinea publică la „Târgul Apicol”, ce se va desfășura în municipiul Slobozia, în incinta Stadionului municipal „1 Mai”, în acest sfârșit de săptămână. Tot jandarmii ialomițeni sunt cei care au în vedere […]
Be the first to comment