
Pe parcursul zilei de joi, 28 ianuarie, polițiștii ialomițeni au aplicat 113 sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea în cazul persoanelor identificate că nu au respectat măsurile de protecție individuală în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, la data de 28 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Ialomița au desfășurat noi acțiuni pentru siguranța și liniștea comunității, pentru a preveni producerea unor evenimente negative și pentru a sancționa faptele antisociale. La nivelul județului, au fost constituite patrule mixte, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni și al polițiștilor locali.
Pe parcursul zilei trecute, s-a intervenit la 41 de solicitări, 40 dintre acestea fiind sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile în sistem integrat, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor impuse la 27 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și în 19 mijloace de transport persoane.
Pe raza județului Ialomița, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 31.435 de lei. Din totalul acestora, 42 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, polițiștii au acționat pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere, precum și pentru respectarea interdicțiilor de circulație în intervalul orar 23.00 – 05.00. În cadrul acțiunilor au fost reținute cinci permise de conducere.
Be the first to comment