
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, împreună cu polițiști locali și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar și mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Potrivit IPJ Ialomița, în cadrul acțiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele față de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum și portul măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 15 societăți comerciale, peste 20 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 780 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.500 de lei. Astfel, 98 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00 – 05.00).
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Be the first to comment