Aproximativ 80 de produse contrafăcute, cu o valoare de piață de peste 3.800 de lei, au fost confiscate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fetești, pe parcursul week-end-ului, în urma unei acțiuni pe linia respectării legislației în domeniul protecției mărcilor și indicațiilor geografice.
Astfel, potrivit IPJ Ialomița, în perioada 10 – 11 aprilie, pe raza orașului Țăndărei și comunei Făcăieni au fost desfășurate activități de verificare a operatorilor economici, pentru depistarea activităților ilegale din domeniul comercializării produselor contrafăcute. Cu ocazia controalelor efectuate, în zilele de sâmbătă și duminică s-au constatat două infracțiuni la Legea 84/1998 privind protecția mărcilor și indicațiilor geografice, în cazul unor agenți economici care ofereau spre vânzare articole de îmbrăcăminte pentru care nu dețineau certificate de conformitate cu originalul sau care purtau însemnele unor mărci protejate de lege.
În cauză s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
De asemenea, au fost confiscate 79 de articole de îmbrăcăminte despre care existau suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora, în valoare de 3.870 de lei.
Be the first to comment