Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri din Ialomița. Au fost verificate peste 500 de persoane

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Ialomița

Sub coordonarea Direcției Rutiere – Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii rutieri din Ialomița au desfășurat o acțiune în seara de 6 spre 7 aprilie, în intervalul orar 20:00 – 04:00, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.

Acțiunea de amploare care s-a derulat pe principalele drumuri naționale ce tranzitează județul Ialomița a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii Autostrăzi, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și cei ai inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Buzău,

Astfel, au fost legitimate peste 500 de persoane și verificate 455 de vehicule, fiind testați 442 de conducători de vehicule  pentru consumul de alcool și droguri.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 55.000 de lei.

Polițiștii au reținut 16 permise de conducere, din care 7 pentru conducere sub influența alcoolului și 9 pentru depășirea vitezei legale. Totodată, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, au fost constatate 3  infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani au fost depistate în timp ce se deplasau la volanul unor autoturisme, deși consumaseră anterior băuturi alcoolice.

În urma testării cu aparatele din dotare, au reieșit alcoolemii cuprinse între 0,49 și 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorii auto fiind conduși la cele mai apropiate unități medicale pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*