Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în Fetești

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în Fetești. FOTO: IPJ Ialomița

Peste 130 de autoturisme controlate, 60 de sancțiuni contravenționale aplicate, șase permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute, precum și peste 800 de materiale pirotehnice confiscate. Este bilanțul unei ample acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere şi combatere a faptelor antisociale desfășurată în cursul zilei de vineri, 16 decembrie, în municipiul Fetești.

Potrivit IPJ Ialomița, 47 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, criminalitate economică și investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare, pe raza municipiului Fetești, în vederea prevenirii infracționalității stradale și reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere, în contextul sărbătorilor de iarnă. Au fost controlate în trafic 135 de autovehicule și legitimate peste 200 de persoane.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.400 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare.

În cadrul filtrelor rutiere instituite, polițiștii au depistat în flagrant delict, un tânăr în vârstă de 21 de ani, în timp ce transporta în portbagajul autoturismului 813 materiale pirotehnice din categoriile F2, F3 și P1, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în Fetești. FOTO: IPJ Ialomița

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind efectuate verificări la 11 societăți comerciale și 8 săli de jocuri de pe raza municipiului Fetești.

Aceste acțiuni au un caracter permanent și vor fi intensificat în perioada următoare pe raza întregului județ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*