Accident rutier între Slobozia și Bucu. Trei persoane au ajuns la spital

Echipaj SMURD. FOTO cu rol ilustrativ

Un accident rutier a avut loc astăzi dimineață între localitățile Slobozia și Bucu, iar trei persoane au ajuns la spital.

Potrivit ISU Ialomița, astăzi, în jurul orei 08:15, dispeceratul inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Slobozia și Bucu,  în care au fost implicate două autoturisme. Au fost alocate de urgență o autospecială de stingere,  o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia.  În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița.

“La locul solicitării au fost găsite patru victime,  conștiente și cooperante, însă una încarcerată. După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost predată echipajelor medicale.  Toate persoanele implicate în accident au fost monitorizate, ulterior trei dintre acestea fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia” – ISU Ialomița.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*