Accident rutier în Slobozia, cu patru victime, provocat de un șofer aflat în stare de ebrietate

Accident rutier în Slobozia, cu patru victime. FOTO ISU Ialomița

Patru persoane au fost rănite miercuri, 1 decembrie, într-un accident rutier petrecut în jurul orei 02.00, pe raza municipiului Slobozia.

Potrivit IPJ Ialomița, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs la intersecția străzilor Ianache cu Orion, ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme, conduse de doi tineri, de 22 și 23 de ani, din municipiul Slobozia. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi șoferi, precum și rănirea a două tinere, în vârstă de 20 și 23 de ani, ce se aflau în cele două autoturisme.

Șoferii au fost testați cu aparatul Drager, în cazul tânărului de 22 de ani rezultatul a fost negativ, în timp ce alcooltestul șoferului de 23 de ani a indicat valoarea de 0,57mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, o țeavă de gaze aparținând uni proprietar de casă din zonă a fost deteriorată, la fața locului sosind în scurt timp reprezentanții Distrigaz, care au remediat defecțiunea.

Pompierii militari, deplasați la fața locului, au asigurat măsurile PSI și au evacuat șase persoane din două locuințe, care se aflau situate în preajma locului producerii accidentului. De asemenea, aceștia au mai luat și măsura sablării carosabilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*