Bătrân găsit mort într-o locuință cuprinsă de flăcări din localitatea Gârbovi

Detașamentul de pompieri Urziceni intervine marți, 11 aprilie, pentru lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din localitatea Gârbovi. Din păcate, un bătrân a fost găsit carbonizat, iar o femeie a suferit arsuri la un braț.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, pentru gestionarea situației de urgență la locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora acționează și un echipaj al SAJ Ialomița.

„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii locuințe, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Ulterior acesta s-a extins, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, la o locuință din imediata apropiere. În interiorul casei a fost găsită o persoană de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 86 de ani, carbonizată”, au transmis reprezentanţii ISU Ialomița.

De asemenea, o femeie în vârstă de aproximativ 32 de ani a primit îngrijiri medicale întrucât a suferit un atac de panică și o arsură de gradul I, la nivelul membrului superior drept.

La ora transmiterii acestei știri, misiunea pompierilor ialomițeni este încă în dinamică.

UPDATE

Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru înlăturarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ trei ore. Flăcările au distrus acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, interiorul a șase camere, articole de îmbrăcăminte, elemente de mobilier, aparate electrocasnice, documente.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*