Recomandările pompierilor ialomițeni cu ocazia desfășurării Festivalului „Vlah Spirit Motor Fest” și a Târgului „Pâinea și vinul”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița va monitoriza, în perioada 16 – 18 septembrie, cu ocazia desfășurării Festivalului „Vlah Spirit Motor Fest” – ediția I și a Târgului „Pâinea și vinul” – ediția a IV a, ce vor avea loc în municipiul Slobozia, tipurile de risc aflate în domeniul de competență, asigurând răspunsul operativ în cazul apariției unor situații de urgență.

Zilnic, în perimetrele de desfășurare ale celor două evenimente vor fi prezente forțe și mijloace tehnice astfel:

  • În Slobozia, strada Poligonului, perimetrul de desfășurare al Festivalului „Vlah Spirit Motor Fest”: trei echipaje cu două autospeciale de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
  • La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, perimetrul de desfășurare al evenimentului „Pâinea și vinul”- ediția a IV-a: două echipaje cu o motopompă remorcabilă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

În caz de nevoie, forțele și mijloacele aflate în dispozitiv pot fi suplimentate cu efective și tehnică de intervenție din cadrul subunităților inspectoratului.

Premergător acestor evenimente, inspectorii de prevenire au efectuat controale, în vederea depistării și înlăturării stărilor de pericol și a potențialelor cauze ce pot genera incendii, la amenajările temporare din perimetrele în care vor avea loc manifestările.

Pe toată durata desfășurării, evenimentele vor fi monitorizate de pompierii ialomițeni, care sunt în măsură să aplice în cel mai scurt timp măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Datorită faptului că, la aceste evenimente sunt preconizate afluxuri mari de participanți, pompierii vin în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe tipul manifestărilor cu public numeros:

  • să nu aprindă ziare, hârtii, brichete sau alte surse de foc deschis în apropierea materialelor combustibile (construcții, scaune, bănci, corturi, haine, îmbrăcăminte, etc.);
  • este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse;
  • este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
  • copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați.
  • parcarea autoturismelor se va realiza astfel încât, să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.

Efectivele de pompieri sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*