Dezinsecție și deratizare în parcurile și spațiile publice ale orașului. FOTO Arhiva ILnews
Primăria Municipiului Fetești, prin Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat (DADPP) aplică tratamente la sol împotriva insectelor de disconfort.
Astfel, în cursul dimineții de miercuri, 6 iulie, salariați ai Serviciului Deratizare, Dezinfecție și Dezinsecție din cadrul DADPP Fetești au acționat în Parcul Central și pe spațiul verde de pe strada Parcului, iar joi și vineri, între orele 05.00 și 09.00, vor continua această acțiune în Parcul Stadion.
De asemenea, ei vor interveni pe toate spațiile publice ale orașului, ori de câte ori va fi nevoie.
„Înainte să acționăm în zonele în care există stupi de albine, vom face publice aceste activități, astfel încât apicultorii să poată lua măsurile care se impun în astfel de situații”, au precizat reprezentanții Primăriei Fetești.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un funcționar public din cadrul Primăriei Slobozia a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență. Potrivit DGA, în data de 14.06.2024, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul […]
Salvatorii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați să intervină miercuri, 31 martie, în jurul orei 16.00, la un accident rutier petrecut în apropierea localității Jilavele, în care a fost implicat un autoturism care s-a […]
Îți place să gătești? Atunci știi cât de important este să ai o bucătărie care arată bine, dar te și ajută să fii mai eficient. În continuare, vei afla ce electrocasnice moderne nu ar trebui […]
Be the first to comment