Pompierii ialomițeni caută pe brațul Borcea, în dreptul localității Vlădeni, două persoane care au fost luate de ape după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. Alte două persoane au reușit să se salveze, ajungând la mal.
În jurul orei 13.35, pompierii ialomițeni au fost sesizați printr-un apel la 112 că pe malul Borcea, localitatea Vlădeni o barcă în care se aflau patru persoane de sex masculin s-a răsturnat. Două dintre acestea s-au autosalvat și au ajuns la mal, iar celelalte două persoane sunt posibil înecate.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și Stației de Pompieri Fetești, cu două bărci pneumatice, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și un echipaj SAJ Ialomița. S-a acordat primul ajutor medical celor două persoane cu vârste de aproximativ 36 ani și respectiv 37 ani, de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior persoana de aproximativ 36 ani a fost preluată și transportată de echipajul SAJ la spitalul Municipal din Fetești, cealaltă persoană după examinare a refuzat transportul la spital.
Pentru căutarea posibilelor persoane înecate, bărbați de aproximativ 42 ani, respectiv 48 ani, s-au început operațiunile de căutare.
UPDATE
Luciul apei a fost cercetat până la lăsarea serii, dar persoanele posibil înecate în brațul Borcea, nu au fost găsite. Căutările vor fi reluate în dimineața de 4 ianuarie, fiind solicitat și sprijinul unei echipe de scafandri de la ISU „Dealul Spirii” București-Ilfov.
Be the first to comment