Doi răniți în urma coliziunii dintre un TIR și o autoutilitară, la ieșire din Urziceni

Doi răniți în urma coliziunii dintre un TIR și o autoutilitară, la ieșire din Urziceni. FOTO IPJ Ialomița

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină luni, 21 februarie, în jurul orei 15.00, pe DN 2, la ieșire din municipiul Urziceni, unde a avut loc un accident de circulație ca urmare a coliziunii dintre un TIR și o autoutilitară. În urma impactului cei doi șoferi au fost răniți și transportați la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, salvatorii s-au deplasat de urgență la locul evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ Ialomița.

„În urma accidentului, au rezultat două victime, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, victimele au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Doi răniți în urma coliziunii dintre un TIR și o autoutilitară, la ieșire din Urziceni. FOTO IPJ Ialomița

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

La ora transmiterii acestei știri traficul rutier în zonă este blocat, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*