Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești au depistat duminică, 13 februarie, în flagrant delict, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Fetești, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, ce a indicat o valoare pozitivă pentru substanța THC-5 (canabis).
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fetești, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor […]
Având în vedere prevederile Ordonanței Militare Nr. 4/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, Primăria Municipiului Fetești continuă acțiunea de dezinfectare a tuturor blocurilor de locuințe, cu personal propriu aparținând Direcției de Administrare a […]
Noul soft de parcare rezindențială, gestionat de Primăria Slobozia, promite a-i scăpa pe locuitori de drumurile la instituție pentru depunerea și ridicarea documentelor necesare, de așteptarea sesiunilor de atribuire și de aglomerația creată la licitații. […]
Be the first to comment