Pompierii au intervenit și au stins incendiul. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină în seara zilei de miercuri, 26 ianuarie, în jurul orei 20.30, pentru stingerea unui incendiu produs la casa a unui cetățean din comuna Axintele.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD s-au deplasat de urgență la locul solicitării.
„Salvatorii au intervenit mai bine de trei ore pentru lichidarea și stingerea incendiului. Nu au existat victime. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere”, au transmis reprezentații ISU Ialomița.
Au ars aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul casei construit din astereală din lemn, mobilierul din două dormitoare și aparatură electrocasnică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Monumentul arhitectonic care a zăcut în ruină zeci de ani are parte acum de o nouă viață. Obiectivul istoric a primit finanțare din partea Consiliului Județean Ialomița pentru servicii de marketing și promovare. Suma totală […]
Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 15 subofițeri jandarmi. Aceștia sunt absolvenții Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni și Drăgășani, promoția decembrie 2023 și au fost repartizați la Jandarmeria Ialomița, în […]
Codul galben de caniculă a fost prelungit pentru județul Ialomița. Meteorologii informează că valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în […]
Be the first to comment