Doi „traficanți“ de material lemnos au fost depistați de polițiștii ialomițeni

Lemnul fără acte a fost confiscat. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni au prins în flagrant un bărbat de 50 de ani în timp ce transporta material lemnos cu un tractor neînmatriculat și fără a deține permis de conducere. Ulterior, mergând pe acest fir au depistat un alt ialomițean de 35 de ani, care depozita la domiciliul din localitatea Orezu 25 de metri cubi de lemne fără documente de proveniență.

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani din Orezu, în timp ce conducea un tractor pe raza localității de domiciliu, încărcat cu 3 metri cubi material lemnos din specia salcâm.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar remorca din ansamblu tractor nu era înregistrată.

Cu privire la cantitatea de material lemnos transportată, s-a constatat faptul că există neconcordanțe în avizul de însoțire a mărfii, respectiv locația punctului de încărcare și cea de destinație.

De asemenea, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că tractorul i-a fost încredințat conducătorului auto de către un bărbat de 35 de ani din localitatea Orezu, la domiciliul căruia s-a descoperit cantitatea de 25 de metri cubi material lemnos din specia salcâm, care era deținută fără documente legale de proveniență.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate” și „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere“.

De asemenea, bărbatul de 35 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, și s-a dispus măsura complementară de confiscare a cantității de 3,286 metri cubi lemn de foc din specia salcâm, care a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Slobozia.

Pentru stabilirea legalității deținerii și provenienței materialului lemnos identificat în curtea imobilului situat în localitatea Orezu, s-a procedat la indisponibilizarea celor 25 de metri cubi de lemne, până la finalizarea verificărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*