Ordine de protecție provizorii, emise de polițiștii ialomițeni în ultimele zile

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 44 și 52 de ani.

Astfel, potrivit IPJ Ialomița, în primul caz, la data de 1 ianuarie, în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliţie Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de soțul său. Polițiștii au stabilit că bărbatul de 52 de ani, din comuna Grivița, ar fi înjunghiat-o pe soția sa, de 45 de ani, cu un briceag, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timp ce femeia se afla la domiciliul unei rude în comuna Grivița.

În ziua următoare, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 47 de ani, din municipiul Fetești, ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 44 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma căruia bărbatul ar fi lovit-o și amenințat-o pe femeie în timp ce se aflau la domiciliul comun din municipiul Fetești.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit formularul pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimelor, reieșind faptul că se impune emiterea unor ordine de protecție provizorii.

Pe numele bărbaților au fost emise ordine de protecție provizorii, pentru o perioadă de cinci zile, fiind de asemenea întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*