Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu mașina. Avea o alcoolemie de 0,64 la mie

Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu mașina. FOTO IPJ Ialomița

Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital miercuri, 1 decembrie, rănit după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe marginea DC 51, în apropierea comunei ialomițene Gheorghe Doja.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce tânărul, din comuna Gheorghe Doja, conducea un autoturism pe DC 51, ar fi părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în liziera de pe marginea drumului, autoturismul oprindu-se pe calea ferată. În momentul a

În urma accidentului șoferul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul Drager, rezultatul indicând valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*