Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin depunerea unei cereri, pot beneficia de eșalonarea la plată în formă simplificată a obligațiilor fiscale principale și accesorii restante, a căror vechime este de maximum 12 luni anterioare depunerii cererii și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
„Menționăm că nu se acordă eșalonări la plată pentru: sumele care fac obiectul unei confiscări, precum și cele reprezentând echivalentul în bani al unor bunuri care au fost considerate a constitui produs direct sau indirect al unei infracțiuni”, au precizat reprezentanții instituției.
Astfel, obligațiile fiscale administrate de organul fiscal cu o vechime de maximum 12 luni anterioare depunerii cererii de eșalonare la plată sunt cele stabilite prin următoarele documente/acte administrative depuse/comunicate până la data eliberării certificatului de atestare fiscală:
- declarații fiscale, inclusiv cele depuse cu întârziere;
- decizii de impunere;
- declarații rectificative;
- decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii;
- titluri executorii transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii;
- orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții sociale și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal, pe o perioadă de cel mult 12 luni, prin emiterea deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, la care se anexează graficul de plată care cuprinde rate lunare, în funcție de numărul de luni de eșalonare la plată aprobat. Perioada de eșalonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eșalonare la plată solicitată de debitor.
Cererea de eșalonare la plată a obligațiilor poate fi depusă: la registratura organului fiscal, prin poștă, cu confirmare de primire sau prin intermediul serviciului “Spațiu privat virtual”.
Informații suplimentare se pot obține: prin Formularul Unic de Contact prin accesarea link-ului: https://www.anaf.ro/asistpublic/ sau telefonic apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.
Baza legală: Ordinul ANAF Nr. 1767/2021 din 2 noiembrie 2021 pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central.
Be the first to comment