Consiliul Județean Ialomița și-a stabilit obiectivele pentru anul 2020. infrastructura, educația, sănătatea, mediul și sportul, printre priorități

Consiliul Județean Ialomița. FOTO Adrian Boioglu
Consiliul Județean Ialomița. FOTO Adrian Boioglu

Investițiile în dezvoltarea comunităților ialomițene vor continua, și în acest an, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) 2020. Noul ghid prin care primarii pot solicita finanțare nerambursabilă pentru PJDL 2020 a fost aprobat în weekendul trecut de către membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară. Programul permite primarilor să întocmească proiecte de investiții pentru comunitatea lor, iar Consiliul Județean Ialomița, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, cofinanțează o parte importantă a acestora de până la 200.000 lei pentru comune și 300.000 lei pentru orașe.

În anul 2018, la inițiativa Consiliului Județean Ialomița, a fost creat Programul Județean de Dezvoltare Locală. În ciuda faptului că au existat voci care s-au arătat reticente cu privire la rezultatele programului, realitatea a demonstrat că programul funcționează și este unul de succes pentru dezvoltarea și modernizarea UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

„Am crezut că ideea de a dezvolta echilibrat comunitățile din Ialomița și de a îmbunătăți calitatea vieții ialomițenilor prin crearea Programului Județean de Dezvoltare Locală va fi una bună. Pe scurt: bani pentru proiecte gestionate de fiecare primărie la nivel local. Au fost voci care au spus că este o altă formă de control politic a primarilor. Adevărul este că PJDL este un program corect care impune o competiție în rândul primarilor pentru proiecte locale. Principiul este simplu: primul venit, primul servit, adică cine are proiecte pentru comunitățile lor vine și depune și primește finanțarea dacă îndeplinește criteriile cerute”, a subliniat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Pe parcursul celor doi ani de implementare a programului au fost depuse 60 de cereri de finanțare din care 49 au fost aprobate și au fost alocați 9.847.595,38 lei.

Programul Județean de Dezvoltare Locală și-a propus ca scop îmbunatățirea continuă a calității vieții locuitorilor județului Ialomița prin dezvoltarea de comunități rurale și urbane sustenabile, capabile să gestioneze şi să utilizeze resursele în mod eficient.

„Vom finanța, și în acest an, proiectele de investiții pentru creșterea calității vieții ialomițenilor. Dorința mea este să sprijin corect schimbarea în bine a comunităților locale, prin proiecte de interes local”, a mai spus președintele Consiliului Județean Ialomița.

Domeniile de finanțare care fac parte din Programul Judeţean de Dezvoltare Locală 2020 sunt: infrastructura, educaţia, sănătatea, mediu, programul de îmbunătăţire a infrastructurii destinate activităţilor sportive, situaţii de urgenţă. Suma totală alocată de către Consiliul Judeţean Ialomiţa pentru PJDL 2020 va fi aceeași cu suma alocată pentru PJDL 2019, adică de 5.000.000 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*