Un tânăr de 20 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, într-un grav accident rutier petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 30 octombrie, în jurul orei 10.00, pe DN 21, pe raza municipiului Slobozia, în zona Combinatului, în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism condus de un șofer, în vârstă de 19 ani, din comuna Dragalina, și un autovehicul condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Slobozia.
În urma impactului dintre acestea a rezultat decesul unui tânăr de 20 de ani, din comuna Dragalina și vătămarea corporală a celor doi conducători auto precum și a unui alt pasager.
La fața locului au intervenit salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au venit și două echipaje ale SAJ Ialomița.
„Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea a două victime. Din nefericire pentru o victimă nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale ale SAJ declarând decesul. Celelalte trei victime au fost preluate și transportate de echipajele SMURD și SAJ la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, au precizat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița.
Unul dintre șoferi a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă, cel de-al doilea nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Be the first to comment