Intervenție a echipajului SMURD. FOTO cu rol ilustrativ
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 27 de evenimente.
Este vorba de:
16 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
5 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
3 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipa de handbal junioare 2 a CSM Unirea Slobozia a câștigat într-o manieră categorică, cu 50 – 15 meciul cu CSS Ilfov “Victorie categorică pentru echipa noastră, în ultima etapă a sezonului regulat. La finalul […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, luni 22 aprilie 2024, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: – Formularul 010 “Declarația […]
În municipiul Fetești din județul Ialomița se vor executa lucrări de sectorizare prin montarea unor vane de legătură și debitmetre la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile. În vederea realizării acestor operațiuni, RAJA S.A. […]
Be the first to comment