Tânăr cercetat penal după ce, deși nu deține permis de conducere, a fost prins la volanul unui autoturism radiat din circulație și cu plăcuțe de înmatriculare false

Cetățean moldovean, depistat în trafic fără drept de a conduce. FOTO cu rol ilustrativ

Un tânăr de 20 de ani s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a fost depistat de polițiștii ialomițeni pe raza municipiului Slobozia, fără permis de conducere, la volanul unui autoturism radiat din circulație și cu plăcuțe de înmatriculare false.

Potrivit IPJ Ialomița, în cursul serii de marți, 25 mai, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din orașul Amara.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În plus, el a prezentat pentru autoturismul condus un certificat de înmatriculare provizoriu eliberat de autoritățile franceze, reieșind în urma verificărilor că pe teritoriul României este radiat din circulație din anul 2017. De asemenea, a rezultat faptul că numărul de înmatriculare montat pe autovehicul este atribuit unui autoturism de altă marcă și cu altă serie de sașiu.

Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*