Polițiștii ialomițeni au constat 19 infracțiuni, au aplicat aproape 600 de sancțiuni contravenționale aplicate și au confiscat peste 160 de kilograme de pește, în urma a 42 de verificări pe linie de piscicultură efectuate în perioada premergătoare sărbătorilor de Paște.
Potrivit IPJ Ialomița, pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol îndreptate împotriva habitatelor naturale, a transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor și subproduselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit, s-a impus intensificarea activităților specifice pentru asigurarea respectării legalității în acest domeniu, în special în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale.
Astfel, 78 de polițiști ialomițeni au acționat pe raza județului Ialomița în perioada 16 – 25 aprilie, fiind efectuate 42 de controale, din care șase în ape continentale – fluvii, lacuri, patru în amenajări piscicole, șase pe linia depozitării și prelucrării și 21 pe linia legalității transportului. Pe parcursul activităților au fost identificate și indisponibilizate trei plase monofilament, trei plase fir textil, un motor de barca precum și două autovehicule, fiind totodată confiscate peste 160 de kilograme de pește din diferite specii.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 599 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 113.000 lei și au fost constatate 19 infracțiuni.
Be the first to comment