Polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu, duminică seară, cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești, la care participă mai multe persoane deși legea interzice asta în această perioadă.
Astfel, potrivit IPJ Ialomița, evenimentul privat a fost întrerupt de polițiști, la fața locului fiind identificate 16 persoane participante, printre care patru muzicanți, cărora li s-a solicitat să părăsească locația.
Având în vedere că potrivit prevederile legale în vigoare instituite pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, este interzisă organizarea și participarea la astfel de evenimente, toate persoanele au fost sancționate cu amenzi, în valoare de 8.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Totodată, sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.600 de lei au fost aplicate de polițiștii ialomițeni, duminică, la o înmormântare pe raza orașului Țăndărei, după ce oamenii legii s-au sesizat din oficiu că numărul participanților este prea mare, fiind încălcate măsurile de protecție individuală prevăzute de Legea 55 din 2020.
Evenimentul a fost monitorizat de polițiștii ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor locali, fiind luate măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice, precum și de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, au fost identificate și sancționate 18 persoane, printre care organizatorul evenimentului, valoarea sancțiunilor contravenționale fiind de 3.600 de lei.
În continuare, se desfășoară activități pentru identificarea și sancționarea participanților care nu au respectat măsurile pentru prevenirea infectării și răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Be the first to comment