Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de ovine că în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale pot solicita aprobarea temporară a unui spațiu destinat exclusiv sacrificării mieilor din exploatația proprie.
În acest sens, cei interesați trebuie să asigure facilități care să respecte regulile generale și speciale de igienă, cerințele privind bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor.
Prin urmare, potrivit DSVSA Ialomița, în cazul sacrificării mieilor în aceste spații amenajate temporar, se vor avea în vedere următoarele:
- respectarea regulilor generale și specifice de igienă;
- controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial;
- respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;
- efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;
- eliminarea subproduselor ce nu sunt destinate consumului uman conform cu prevederile legale;
- respectarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii;
- implementarea măsurilor de prevenire a contaminării cu SARS-CoV-2;
Carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor proveniți din exploatația proprie în spațiul amenajat temporar la nivelul exploatației, nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar și pentru siguranţa alimentelor, ci va fi comercializată doar către consumatorii finali.
„Dorim să precizăm că nu este permis accesul consumatorilor finali în interiorul exploatației și al spațiului temporar de sacrificare. În acest sens, proprietarul trebuie să asigure condițiile corespunzătoare pentru comercializarea cărnii de miel”, au precizat reprezentanții DSVSA Ialomița.
În final, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița face un apel către consumatori și îi roagă să achiziționeze carne de miel doar din spații și unități supuse controlului sanitar veterinar. Totodată vine în sprijinul acestora și prezintă principalele caracteristici organoleptice ale cărnii de miel refrigerate:
- suprafața cu peliculă uscată, de culoare roz-roșie, pe secțiune ușor umedă, la atingerea cu degetul existând senzația de rece fără a se lipi;
- consistența este fermă, elastică, depresiunile formate la apăsarea cu degetul revin repede şi complet;
- mirosul este plăcut, caracteristic speciei;
- grăsimea este albă sfărâmicioasă;
Be the first to comment