FOTO VIDEO Dezbatere publică pe marginea proiectului de buget al județului Ialomița: 68 la sută pentru dezvoltare, 32 la sută pentru funcționare

Dezbatere pe bugetul județului Ialomița. FOTO Paul Alexe

Proiectul bugetului județului Ialomița s-a aflat, joi, în dezbatere publică, la întâlnirea desfășurată în Sala “Europa” a Consiliului Județean Ialomița fiind prezenți toți cei interesați de alocările bugetare, reprezentanți ai conducerii Consiliului Județean Ialomița și ai instituțiilor publice aflate sub autoritatea CJ Ialomița.

Conform proiectului de buget al județului Ialomița pentru anul 2021, acesta se ridică la o valoare de 382.016 mii lei, fiind structurat pe secțiuni în raport de 68 la sută (259.965 mii lei) pentru secțiunea de dezvoltare, respectiv 32 la sută (122.051 mii lei) pentru secțiunea de funcționare.

În ceea ce înseamnă bugetul Consiliului Județean pe anul 2021, în funcție de contractele de execuție de lucrări care sunt semnate în momentul de față, în funcție de dispozițiile de începere a lucrărilor, în funcție de predarea amplasamentelor și de programul efectiv pe care constructorii l-au adus la Consiliul Județean, am alocat sume în secțiunea de dezvoltare pentru lucrările ce pot fi realizate anul acesta, a explicat președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel.

Dacă mă întrebați de posibilitatea unor eventuale sincope de a primi bani de la Ministerul Dezvoltării, pe secțiunea de dezvoltare, nu cred că vor fi probleme. Sunt contracte în derulare, contracte asumate de către minister, indiferent de culoarea politică a ministerului sau a ministrului respectiv, a mai adăugat Marian Pavel.

Printre cele mai importante programe cuprinse la finanțare (europeană, națională sau locală) pentru 2021, apar cele legate de: dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii județene de transport rutier (care primește și cea mai mare sumă alocată, 152.320 mii lei); dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de sănătate; dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea patrimoniului cultural; dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea patrimoniului public; planuri strategice de dezvoltare durabilă; programul pentru dezvoltarea capacității administrative, precum și alte programe ce au în vedere susținerea unor organizații non-guvernamentale, a activității sportive de masă și de performanță, a unor programe de tineret și a programului de stimulare a natalității.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*