Amendați cu 60.000 de lei după ce au fost prinși abandonând deșeuri în spațiu public. FOTO Primăria Fetești
Doi bărbați din Fetești au fost amendați marți, 6 aprilie, cu câte 30.000 de lei fiecare, după ce au fost prinși abandonând deșeuri pe un teren aflat în cartierul Coloniști.
Potrivit Primăriei Fetești, polițiști locali împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu Ialomița și ai primăriei au participat marți, 6 aprilie, la o acțiune privind protecția mediului, având ca scop depistarea și sancționarea persoanelor care depozitează deșeurile pe domeniul public.
Ei au surprins doi bărbați din Fetești abandonând deșeuri în zona Fundătura din cartierul Coloniști.
Cele două atelaje hipo din care au fost descărcate deșeurile au fost confiscate, iar bărbații au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare totală de 60.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a suplimentat efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului. Astfel, […]
Jandarmii ialomițeni asigură măsuri de ordine și siguranță publică cu prilejul sărbătoririi Bobotezei Astfel, vineri, 06 ianuarie, la nivelul județului Ialomița vor avea loc mai multe manifestări religioase prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos […]
Echipe de inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat, în perioada 28 martie – 24 aprilie, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare. Au fost verificate astfel 152 de obiective din […]
Be the first to comment