Razie de amploare în municipiul Slobozia. Au fost date amenzi de peste 30.000 de lei

Acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19, continuă. FOTO IPJ Ialomița

Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat în cursul zilei de joi, 1 aprilie, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere. Au fost aplicate 89 contravenții și verificate peste 240 de autovehicule.

Potrivit IPJ Ialomița, 39 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020. În cadrul acțiunii polițiștii au acționat în filtre rutiere, precum și în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în piețe, târguri, centre comerciale și terase.

Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 285 de persoane și controlate peste 240 de autovehicule, în special transportul în comun de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.400 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Polițiștii ialomițeni atrag atenția că municipiul Slobozia a depășit incidența de patru cazuri la mia de locuitori, astfel că în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația va fi permisă doar până la ora 20.00, iar magazinele se închid la ora 18.00. De asemenea, activitatea sălilor de sport și fitness se suspendă în localitățile unde rata de infectare cu COVID 19 este mai mare de patru la mia de locuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*