Patru angajați ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, în același dosar fiind cercetate și două persoane fără calitate specială, una pentru trafic de influenţă și complicitate la luare de mită, iar cealaltă pentru dare de mită.
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, care, la data de 22 martie, a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, a șase inculpați, cercetați în stare de libertate, anterior, în stare de arest la domiciliu sau control judiciar
Astfel, au fost trimiși în judecată:
Un referent în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (15 acte materiale), complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, instigare la luare de mită și acces ilegal la un sistem informatic.
Un inspector în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de luare de mită (6 acte materiale).
Un alt inspector în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de luare de mită (3 acte materiale).
Un inspector în cadrul Biroul Registru Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Fetești, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (4 acte materiale), complicitate la luare de mită (4 acte materiale), trafic de influenţă (3 acte materiale), fals intelectual (2 acte materiale), complicitate la uz de fals și uz de fals.
O persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă și complicitate la luare de mită.
O altă persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de dare de mită (2 acte materiale).
“Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în perioada iunie – octombrie 2019, cei patru funcționari publici au pretins, primit sau au acceptat promisiunea primirii unor sume de bani în lei şi valută ori alte foloase, în mod direct, sau prin intermediari, din partea unor persoane fizice interesate de obținerea cărților de identitate, a căror valabilitate a expirat, ori ca urmare a schimbării domiciliului, stabilirea reședinței, pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate”, a spus DGA Ialomița.
Be the first to comment