Guvernul a publicat, în urma ședinței de miercuri, 3 martie, listele cu prefecții ce au fost eliberați din funcții, respectiv cu noii prefecţi şi subprefecţi, numiţi în funcţie. Astfel, Executivul a eliberat din funcţie 38 de prefecţi şi 60 de subprefecţi şi a numit 36 de prefecţi şi 75 de subprefecţi.
Astfel, în Ialomița, Toniţa Manea a fost înlocuită cu Mihai Tănăsescu, în funcția de prefect al județului. Totodată, Toniţa Manea și Gheorghe Babageanu au fost numiți în funcţia de subprefect al județului Ialomița.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: – formularul 100 – “Declarație privind obligațiile de plată la […]
Două cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost confirmate în rândul angajaților din Instituția Prefectului – Județul Ialomița. Potrivit Prefecturii Ialomița, din ancheta epidemiologică a rezultat faptul că prima persoană confirmată a revenit din […]
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a suplimentat efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului. Astfel, […]
Be the first to comment