Consiliul Județean Ialomița anunță că în cel mai scurt timp vor începe efectiv lucrările de modernizare la DJ 201, semnarea contractelor de execuție fiind programată pentru data de 2 martie 2021.
Potrivit CJ Ialomița, DJ 201 Coșereni – Borănești – Bărcănești – Condeești – Axintele – Orezu – Piersica – Bordușelu – Marsilieni – Albești – Buești – Ivănești – Ion Ghica – Ciulnița – Cosâmbești – Gimbășani – Mărculești – Sudiți – Țăndărei are o lungime de 98 de km, fiind cel mai lung drum județean din județul Ialomița care traversează aproximativ 2/3 din lungimea acestuia de la vest la est făcând legătura între nouăsprezece dintre localitățile din sudul teritoriului administrativ.
Drumul județean necesită lucrări de intervenții atât din cauza degradărilor la partea carosabilă, a deficiențelor privind sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale cât și din cauza lipsei elementelor de siguranță a circulației. Din întreaga lungime a drumului se vor moderniza în perioada imediat următoare, grație finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Locală, 60.168 km.
După parcurgerea tuturor etapelor de proiectare a lucrărilor, s-a desfășurat achiziția publică de lucrări, care, din cauza specificului lucrării, complexității generate de împărțirea pe patru loturi și a numărului de ofertanți, a durat aproape un an, anunțul de participare fiind publicat în luna martie 2020.
Conform rezultatelor comunicate ofertanților, antreprenorii care se vor ocupa de lucrări sunt:
- OYL Company Holding AG S.R.L. pentru modernizare drum județean DJ 201: Tronson I DN2 Coșereni – Axintele – Orezu km 0+000 – km 35+400 – Sector 1 km 0+000 – Km 20+000. Acest sector își desfășoară traseul dinspre vest spre est, având ca punct de pornire DN2 (Coșereni). Se vor moderniza 20,000 km de drum județean;
- OYL Company Holding AG S.R.L. pentru modernizare drum județean DJ 201: Tronson I DN2 Coșereni – Axintele – Orezu km 0+000 – km 35+400 – Sector 2 km 20+000 – Km 35+400. Sectorul de drum propus modernizării este cuprins între km 20+000 – km 35+400 la intersecția cu DJ 201B. Se vor moderniza 15,400 km de drum județean;
- Asocierea Drumuri și Poduri SA și Itaro S.R.L. pentru modernizare DJ 201 Buești – Ivănești – Ion Ghica – Ciulnița – Cosâmbești – Mărculești, km 57+000 – km 84+000: – Sector 3 – km 57+000 – km 72+620. Sectorul de drum propus modernizării este cuprins între km 57+000 – km 72+620, începe din comuna Buești, iar punctul terminus este imediat după intersecția cu drumul național DN21, la km 72+620. Se vor moderniza 15, 620 km de drum județean;
- Asocierea Drumuri și Poduri SA și All Construct S.R.L. pentru Modernizare DJ 201 Buești – Ivănești – Ion Ghica – Ciulnița – Cosâmbești – Mărculești km 57+000 – km 84+000 Sector 4 – Km 74+852 – Km 84+000. Sectorul de drum propus modernizării este cuprins între Km 74+852 – Km 84+000, și își are originea în intersecția cu DN21, Slobozia și se termină la 160 m de intersecția cu DJ213A. Se vor moderniza 9, 148 km de drum județean.
„O veste îmbucurătoare, după atâta timp de așteptare, este aceea că, existând trei antreprenori diferiți, lucrările vor începe concomitent pe cel puțin trei sectoare de drum, iar durata acestora va fi scurtată considerabil”, a precizat președintele CJ Ialomița, Marian Pavel.
Be the first to comment