Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier

Bărbați din Bărbulești, cercetați penal pentru tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier

Doi bărbați din comuna Bărbulești sunt cercetați penal pentru tăiere fără drept și furt de arbori din fondul forestier național.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii au fost sesizați, marți seară, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că din cadrul unui canton silvic din zona municipiului Urziceni au fost tăiați și sustrași mai mulți arbori din speciile ulm, păr și corcoduș. Polițiștii au demarat verificările, identificând la scurt timp, pe raza comunei Bărbulești, o căruță încărcată cu material lemnos, din speciile ulm, păr și corcoduș, trunchiurile de arbori prezentând urme de tăiere recente.

„În urma legitimării persoanelor în cauză a reieșit că atelajul hipo era condus de un bărbat în vârsta de 66 de ani, acesta fiind însoțit de un alt bărbat de 43 de ani, ambii din comuna Bărbulești. Totodată în atelajul hipo a fost identificată și o drujbă”, au precizat polițiștii ialomițeni.

La fața locului a fost solicitat sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Urziceni, iar în urma măsurătorilor a rezultat cantitatea de 1,401 metri cubi de material lemnos.

Întreaga cantitate de lemne, drujba și căruța au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional și furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*