Ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local Municipal Fetești va avea loc pe 23 decembrie, de la ora 14.00, la Galeriile de Artă “Lumina”.
Cele 28 de proiecte de hotărâri inițiate de primarul Laurențiu Șonchereche vor fi dezbătute mâine, după ce au fost supuse analizei consilierilor în ședințele pe comisii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Ialomița organizează miercuri, 02 februarie, de la ora 10.00, în Sala „Europa“, o dezbaterea publică având ca temă Proiectul bugetului județului Ialomița pe anul 2022. Dezbaterea este organizată în temeiul Legii nr. 317/2021 […]
La sediile Administrației Județene a Finanțelor Publice Slobozia, str. M. Basarab nr.14 precum și la serviciile fiscale Urziceni str. Str. Revoluției nr. 11 A și Fetești str. Ceahlăului Bl. ANS 44, parter, a fost afișată […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni și efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o acțiune de amploare pentru menținere a unui climat de ordine și siguranță […]
Be the first to comment