Forțele de ordine din Ialomița au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar și mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Potrivit IPJ Ialomița, în cadrul acțiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele față de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum și portul măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 34 de societăți comerciale, peste 30 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1700 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 193 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.100 de lei. Dintre acestea, 172 de sancțiuni, în valoare de 39.100 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală, iar 21 de sancțiuni, în valoare de 15.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Be the first to comment