Bărbat rănit într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Manasia. FOTO IPJ Ialomița
Un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a unui bărbat în vârstă de 63 de ani, a avut loc miercuri, 02 decembrie, pe raza comunei Manasia.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că în timp ce bărbatul în vârstă de 63 de ani, din Urziceni, conducea un autoturism pe DN 2A, dinspre Urziceni către Slobozia, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Călărași. În urma impactului, șoferul în vârstă de 63 de ani a fost rănit, fiind preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
tehbic Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a mecanismului de direcție, instalației de iluminare/semnalizare, existenței și autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării și utilizării luminilor de altă […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de furtul unor obiecte de uz casnic din locuința unei persoane din […]
Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la casă din Glodeanu Sărat, iar focul a fost provocat de un cablu electric defect. Potrivit ISU Ialomița, în data de 10 martie, în […]
Be the first to comment