Două persoane au murit după ce au căzut într-un canal de colectare a dejecțiilor. FOTO cu rol ilustrativ.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în Țăndărei, acolo unde o femeie de 71 de ani căzuse într-un cămin de apă, tencuit, din propria gospodărie.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, forțele de intervenție au fost alertate duminică, în jurul orei 13.45, când vecinii au văzut-o pe femeie căzută în căminul de apă.
În ajutorul victimei s-au deplasat forțe de la Detașamentul de pompieri Slobozia – Garda Țăndărei cu o autospecială de intervenție și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița – substația Țăndărei. Femeia a fost găsită fără suflare, în căminul de apă adânc de circa un metru și jumătate.
Persoana a fost scoasă rapid de pompieri cu mijloacele din dotare, însă din nefericire nu mai prezenta semne vitale. Aceasta a fost declarată decedată de echipajul SAJ de la locul intervenției.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Județean Ialomița a stabilit preţurile medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din cedarea folosinţei bunurilor prin arendare, pe anul 2024. În vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din arendare, […]
Natura s-a trezit la viață și asta înseamnă că pe lângă pomii verzi și flori, au apărut și insectele, unele dintre ele putând provoca disconfort și probleme de sănătate. Pentru a-i feri pe feteșteni de […]
Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie – aprilie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 32,26 milioane de lei, cu 9,69 milioane de lei mai mult […]
Be the first to comment