Eveniment privat, organizat ilegal în perioada pandemiei de COVID-19, întrerupt de polițiștii din Fetești

Polițiștii au continuat acțiunile de verificare a respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2

Polițiștii ialomițeni au intensificat în ultimele 24 de ore acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a respectării Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru verificarea respectării modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus, dar și a măsurilor impuse prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Au fost organizate acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 29 de obiective/locații și au fost legitimate peste 350 de persoane. Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, echipele de control au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, toate fiind aplicate persoanelor care nu au purtat măști de protecție. Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 29 de mijloace de transport public în comun.

În acest context polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea în municipiul Fetești a unei mese festive în curtea unei familii, fiind întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și aplicate șase sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020.

„Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent, la datorie, pe raza întregului județ”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*