Restart pentru Conacul Marghiloman de la Hagiești, Ialomița

Restart pentru Conacul Marghiloman de la Hagiești. FOTO INP

Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitate pe promotor de proiect, alături de partenerii săi, Asociația Sonoro, Asociația Moara de Hârtie și Colegiul Universitar pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Norvegia anunță startul proiectului „Restaurarea și punerea în valoare a Conacului Marghiloman”, în valoare totală de aproximativ 2,2 milioane de euro. Proiectul este câștigător al unei finanțări nerambursabile în valoare de 9.431.069.42 lei, obținută în cadrul Programului RO-CULTURA – Apelul Restaurarea și revitalizarea monumentelor Istorice, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.

Conacul Marghiloman – monument istoric de importanță națională, înregistrat cu codul IL-II-m-A-14131 în Lista Monumentelor Istorice, aflat în proprietatea Ministerului Culturii și administrat de Institutul Național al Patrimoniului – este situat în satul Hagiești, comuna Sinești, județul Ialomița, la 35 km de București și așteaptă de ceva vreme finanțarea necesară pentru finalizarea restaurării și punerea în valoare. Cu implicarea specialiștilor, a partenerilor și a comunității locale, viitorul Centru cultural și educațional de la Conacul Marghiloman va aduce beneficii pe termen lung întregii regiuni.

„Urmează 42 de luni de proiect (octombrie 2020 – aprilie 2024) în care decidenții și locuitorii comunei Sinești și ai împrejurimilor vor juca un rol la fel de important în viitorul proiectului de restaurare și al Centrului cultural pe care-l va găzdui precum însăși Conacul și specialiștii care-l vor readuce la viață. Am propus acest proiect amplu în cadrul competiției RO-CULTURA pornind de la o serie de nevoi concrete – educație, formare continuă, regăsirea și valorificarea unui specific local – evidențiate în urma consultării comunității de la Hagiești și ne bucurăm că ele au fost validate de finanțator”, declară Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Așadar, dincolo de lucrările de restaurare și punere în funcțiune a unui obiectiv cultural și istoric valoros și recuperarea unei moșteniri arhitecturale și culturale uitate, obiectivul specific al proiectului este impulsionarea dezvoltării comunitare locale și implicarea comunității în valorificarea patrimoniului.

Proiectul prevede, astfel, o importantă componentă educațională, de facilitare comunitară și de consultare desfășurată, în paralel cu lucrările de restaurare, cu implicarea partenerilor Asociația Sonoro, Asociația Moara de Hârtie, Colegiul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Norvegia dar mai ales a autorităților locale, a școlii și a membrilor comunității. Dintre activitățile la nivelul comunității locale din Hagiești și din împrejurimi prevăzute pentru primele 12 luni de proiect menționăm atelierele de consultare și formare tematice – adresate atât elevilor și tinerilor, cât și vârstnicilor -, atelierele de educație non-formală, componenta de formare pentru profesori precum și începerea documentării identității culturale a locului, ce-și va găsi un promotor în viitorul Centru cultural Marghiloman de la conac.

Restart pentru Conacul Marghiloman de la Hagiești. FOTO INP

„Sperăm ca restaurarea și refuncționalizarea conacului – cu programul de activități prevăzute și implicarea autorităților și a comunității – să devină o reală sursă de mândrie locală și de dezvoltare, nu doar pentru Hagiești, Sinești și județul Ialomița, ci pentru toată regiunea aceasta rămasă în mod nedrept una dintre cele mai slab dezvoltate turistic și economic din țară” adaugă Ștefan Bâlici.

Strict în ce privește restaurarea conacului, în perioada imediat următoare, va urma elaborarea documentațiilor tehnico-economice la faza DTAC, (documentație tehnică pentru obținerea autorizației de Construcție), urmând ca la începutul anului următor să fie definitivate documentațiile la faza PT+DE (proiect tehnic si detalii de execuție). Pentru începerea lucrărilor de execuție, începând cu luna a 5 (februarie 2021), va fi lansată procedura de licitație publică. După încheierea acesteia, vor fi demarate lucrările de execuție, prevăzute să înceapă în luna 7-8 de implementare a proiectului (aprilie-mai 2021).

Restaurarea conacului Marghiloman de la Hagiești, Ialomița, va pune pe harta regiunii un centru cultural și educațional complet funcțional, ce va putea găzdui concerte, conferințe, ateliere, expoziții și alte tipuri de evenimente educaționale, consultative și recreaționale, indicate drept importante și organizate în colaborare cu comunitatea locală și cu organizațiile de cultură publice și private din județul Ialomița și nu numai. Miza proiectului este, pe de o parte, integrarea Conacului Marghiloman și a Hagieștilor în circuitele turistice și economice regionale și, pe de altă parte, crearea unui model de bună practică în domeniul managementului patrimoniului cultural și demonstrarea relevanței și a potențialului monumentului istoric pentru dezvoltarea locală și regională.

Conacul Marghiloman, anii ’70. FOTO Arhiva INP

De-a lungul timpului moșia Hagiești a purtat mai multe denumiri. O carte de hotărnicie datată în 1779 numele de Drăcești, iar în documentele secolului al XIX-lea apare numele Agiești sau Agieștii. În 1634 proprietarii moșiei erau vistierul Dumitru Dudescu și fiul său Radu, proprietatea rămânând în posesia familiei până la mijlocul secolului al XIX-lea când va ajunge în proprietatea lui Ioan Cătuneanu. Probleme financiare l-au făcut pe acesta să vândă repede moșia (1855), care va ajunge în posesia maiorul Mișa Anastasievici. Acesta o va stăpâni în 1880 când va fi cumpărată de Ion (Iancu) Marghiloman, iar după moartea acestuia va intra în proprietatea fiului, Mihail Marghiloman. După decesul lui Mihail, în 1923, toată averea intră în posesia soției Suzana Lévé Marghiloman, iar în 1945, odată cu instalarea regimului comunist, proprietatea va intra în posesia statului care va amenaja în conacul familiei un post de jandarmi, biroul și casa notarului. În perioada comunistă aici a mai funcționat o școală de tractoriști și sediul Cooperativei Agricole de Producție. După 1990 conacul și o suprafață de teren de 2025 mp a intrat în folosința Bibliotecii Naționale a României, pentru ca la sfârșitul anului să intre în administrarea Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI), antecesorul Institutului Național al Patrimoniului (INP).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*