35 de unități de învățământ din Ialomița se afla în Scenariul 3, cu cursuri online, din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița monitorizează constant dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.

Joi, 29 octombrie, conform Hotărârii Nr. 92 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, se înregistrează următoarea situație:

  • 59 de unități de învățământ în Scenariul 1 – participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
  • 33 de unități de învățământ în Scenariul 2 – acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Menționăm faptul că aceste unități de învățământ din județ figurează în scenariul 2 ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează;
  • 35 de unități de învățământ în Scenariul 3 – din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm faptul că toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiilor Slobozia și Urziceni au intrat în scenariul 3 de funcționare, pentru o perioadă de 14 zile.

De asemenea, conform adreselor de informare ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița privind cazurile de COVID-19 înregistrate la nivelul județului, se înregistrează următoarea situație:

  • de cadre didactice confirmate cu COVID-19 – 10;
  • de persoane confirmate cu COVID-19 din rândul personalului didactic auxiliar – 2;
  • de persoane confirmate cu COVID-19 din rândul personalului nedidactic – 6;
  • 12 elevi infectați cu COVID-19 din Centrul de Plasament Nr. 2 Slobozia;
  • de elevi infectați cu COVID-19 – 28.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*