Patru dosare penale, în urma unor incidente electorale, întocmite de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au intervenit duminică, de la începutul procesului electoral şi până la ora 19.00, în 21 de situații în care au fost semnalate posibile fapte care au legătură cu procesul electoral.

În urma verificărilor au fost întocmite patru dosare penale, cercetările fiind în curs de desfășurare, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare  de 1.000 de lei, pentru proferare de injurii, conform Legii 61/1991.

„Cele patru dosare penale au fost întocmite pentru infracţiuni electorale – corupere alegători, falsificare documente și evidențe electorale, nerespectarea regimului urnei de vot și ultraj. Acolo unde situaţia o va impune, nu vom avea toleranţă faţă de nici o persoană care încalcă prevederile legale şi vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*