Direcția de Sănătate Publică a județului Ialomița a declanșat o anchetă epidemiologică la Spitalul Municipal Fetești după ce două cadre medicale ar fi fost depistate pozitiv cu noul coronavirus.
Potrivit unor surse medicale, ar fi vorba despre cadre medicale de la secțiile de Urologie, respectiv Urgențe, care ar fi fost depistate pozitiv cu SARS-CoV-2.
DSP Ialomița a început o anchetă epidemiologică la unitatea sanitară pentru identificarea contacților celor două cadre medicale și introducerea acestora în carantină.
Totodată, DSP Ialomița a anunțat că și la nivelul instituției au fost depistați patru salariați infectați cu COVID-19, aceștia fiind izolați. Și în cazul lor au fost aplicate măsurile prevăzute în metodologia Institutului Național de Sănătate Publică.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut, marți, pe bază de ordonanță, un bărbat de 40 de ani, din comuna Movilița, bănuit că în urmă cu mai bine de trei luni […]
Consiliul Județean Ialomița a adoptat o hotărâre privind stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole, în vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței bunurilor prin arendare, pe anul 2022. Astfel, în vederea calculării veniturilor […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni 31 mai 2021 este termenul de depunere pentru ”Declaraţia informativă privind livrările/ prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de […]
Be the first to comment