Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din municipiul Fetești, depistați în trafic sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Ialomița, în cursul nopții trecute, în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Stelnica au sesizat un autoturism ce era staționat pe mijlocul carosabilului, în localitatea Cegani.
„În urma verificărilor a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani din municipiul Fetești, care se afla în stare vădită de ebrietate și emana halenă alcoolică. La solicitarea polițiștilor de a fi testat cu aparatul Drager, conducătorul autoturismului a refuzat, menționând că dorește să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, însă la sediul unității medicale acesta a refuzat prelevarea mostrelor”, au precizat polițiștii ialomițeni.
O jumătate de oră mai târziu, același echipaj de poliție, în timp ce se deplasa cu șoferul găsit în Cegani la spitalul din Fetești pentru recoltarea probelor de sânge, a observat pe raza comunei Stelnica un autoturism ce se deplasa sinuos.
„În continuare s-a procedat la interceptarea autoturismului, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat de 38 de ani, aflat în stare vădită de ebrietate și care emana halenă alcoolică. Și în acest caz șoferul a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și prelevarea mostrelor de sânge în vederea determinării concentrației de alcool”, au mai spus sursele citate.
Pe numele celor doi bărbați polițiștii au întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Be the first to comment