Un bărbat în vârstă de 30 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, a încercat să se sinucidă, marți, aruncându-se într-o fântână din localitatea Miloșești. Din fericire, apa din puț nu a fost suficient de adâncă încât să-și poată duce gestul până la capăt, iar localnicii i-au sărit în ajutor introducând în fântână o scară pe care s-a putut sprijini până la sosirea ajutoarelor.
Pompierii de la Detașamentul Slobozia au fost alertați, în jurul orei 17.30 și au intervenit pentru recuperarea bărbatului cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD.
„Cu apa ajungându-i până la brâu, bărbatul a fost găsit conștient, dar în șoc hipotermic. După aproximativ 60 de minute, el a fost recuperat din puțul adânc de aproximativ opt metri, și predat echipajului SMURD în vederea acordării primului-ajutor medical și transportul lui la spital”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița.
Pe drum spre unitatea spitalicească starea bărbatului s-a înrăutățit, prezentând crize convulsive, iar paramedicilor li s-a alăturat o echipă medicală de la Serviciul Județean de Ambulanță. Pacientul a fost predat stabil la Unitatea de Primiri Urgențe Slobozia.
Be the first to comment