A mai rămas doar o lună până când municipiul Fetești va avea propriul teren de sport cu gazon sintetic, iluminat modern cu instalație nocturnă și dotat cu tot ce e nevoie pentru sporturile de echipă. Este o investiție de care feteștenii sunt tare mândri și la ea au cooperat toate autoritățile locale. Clubul sportiv a propus construcția, consiliul local a aprobat finanțarea, iar firma de gospodărie locală a Primăriei s-a apucat de treabă.
“Suprafața terenului este de 1.215 metri pătrați. Terenul propriu zis de fotbal are 20m x 40m, dimensiunile standard. Este acoperit cu 12 stâlpi – 6 pe o latură, 6 pe cealaltă latură, cu reflectoare LED de 40 w bucata. Consumul de curent electric este foarte mic având în vedere că 40 w este cât un bec clasic.
Putem să ne întindem în noapte până la ora 23 pe timpul verii, că pe anotimp răcoros observați că avem alături sala de sport. Pe acest teren (ca și în sala de sport) au acces membrii Clubului Sportiv al municipiului Fetești care pregătește echipe de fotbal de copii, dar și școlile din oraș, care vor să desfășoare activități sportive”, spune Dragoș Șerban, directorul DADPP Fetești.
Terenul pe care a fost construit terenul de sport sintetic era înainte o pârloagă, total nefuncțional. Banii cu care s-a construit sunt în exclusivitate ai autorității locale, iar constructorul este Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat Fetești. Soluția aleasă de proiectant pentru acoperirea suprafeței de joc a fost gazonul sintetic.
Gazonul sintetic este recunoscut pentru avantajele multiple pe care le oferă: durabilitate, confort pentru jucători, nu trebuie udat sau tuns, și se poate juca pe el în orice lună din an. Din toate aceste motive gazonul sintetic este o suprafaţă foarte populară printre iubitorii de sport.
“Nu vă pot spune exact cât a costat, pentru că proiectul se întinde pe o perioadă mai lungă. În prima faza nu am avut toată suma disponibilă astfel încât să o folosim și să terminăm într-un timp cât mai scurt acest teren, dar cu înțelegere din partea Consiliului Local cât și a Primăriei vom găsi sumele necesare pentru a finaliza în timp util acest teren și pentru a-l reda locuitorilor din Fetești pentru sporturi.
Toți banii au venit de la bugetul local și pe această cale vreau să le mulțumesc consilierilor locali care au înțeles necesitatea construirii unui astfel de teren de sport și care au aprobat favorabil proiectul”, spune Laurențiu Șonchereche, viceprimarul municipiului Fetești.
Lucrările au mers fără piedici și cu viteză mare. Constructorii fiind locali și firma aparținând de municipalitate, s-au eliminat în acest fel toate dificultățile unei licitații naționale, timpii mari de așteptare, contestațiile și orice șicane care pun bețe în roate unei construcții. Încurajați de parcursul bun pe care șantierul l-a înregistrat, municipalitatea ar vrea ca să mai pregătească alte câteva terenuri de sport.
“Având în vedere că lucrările pe acest teren au început de anul trecut și faptul că am găsit sprijinul Primăriei și al Consiliului Local, sigur că se pot continua lucrările cu forțe proprii, să spun așa. Nu ar trebui să apelăm la firme specializate pentru că putem să construim noi, mult mai ieftin.
DADPP-ul poate să construiască, are oameni pregătiți și binențeles că se pot construi pe această suprafață încă cel puțin 4 dacă nu 6 terenuri de sport. Intenționăm pe viitor să construim un teren de tenis de câmp, încă unul de mini-fotbal cu gazon sintetic și încă un teren multifuncțional de baschet/handbal” spune Dragoș Șerban, directorul DADPP Fetești.
Construcția și amenajarea primului teren de sport sintetic din Fetești a intrat în linie dreaptă. În luna august ar trebui să se audă fluierul de început al primei partide de fotbal, pe proaspătul gazon sintetic. Copiii, tinerii și toți localnicii orașului ialomițean se vor bucura de noua achiziție: unii din postura de jucători, alții ca spectatori.
“E o bucurie că în sfârșit și la Fetești putem să desfășurăm sporturile care ne plac, în aer liber, în cadrul unui asemenea teren foarte bine realizat și foarte bine structurat. Oamenii sunt doritori de sport, oamenii practică sportul la Fetești, pe lângă sporturile de echipă – fotbal, handbal – sunt și practicanții ciclismului, alergatul, atletismul și această preopcupare a Primăriei devine din ce în ce mai mare pentru a construi și alte terenuri dedicate altor sporturi de echipă” – Laurențiu Șonchereche, viceprimarul municipiului Fetești.
Be the first to comment