Doi bărbați din Brăila s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii ialomițeni au descoperit că aceștia pescuiau ilegal în zona localității Giurgeni.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din cadrul Postului Giurgeni, în timp ce efectuau, joi, o acțiune pe raza de competență în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul Dunării, un vagon amplasat ilegal. În urma controlului efectuat în interiorul acestuia au fost găsite șase plase din nailon, în lungime totală de 325 de metri, două plase monofilament, două plase cu fir textil, un motor de barcă, precum și cantitatea de aproximativ 20 de kilograme de pește din speciile plătică, novac, scrumbie, caras și somn. Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au stabilit că vagonul ar fi fost amplasat de doi bărbați de 35 de ani din județul Brăila, pe numele acestora fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui”, „producerea importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor”, precum și „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”.
Be the first to comment