Bărbat cercetat penal după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat din Amara, județul Ialomița, și apoi a fugit de la locul accidentului

Mașină de poliție. FOTO ILnews.ro

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea ialomițeană Amara, s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat din localitate și apoi a fugit de la locul accidentului.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Amara au fost sesizați, miercuri, cu privire la faptul că pe raza localității s-a produs un accident rutier. La fața locului a fost identificat un autoturism ce prezenta avarii la partea frontală ca urmare a impactului cu un stâlp de iluminat și un copac. În mașină nu se afla nicio persoană, dar oamenii legii au constatat că portierele fuseseră asigurate.

În urma investigațiilor polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat de 36 ani, din orașul Amara, acesta fiind depistat la domiciliu. El a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul indicând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia unde i-au fost recoltate probe de sânge.

Urmare a interogării bazelor de date a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*