Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat, joi, că începând din 1 iunie se vor redeschide terasele, vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, toate în condiții de siguranță, distanțare și igienă, iar deplasările în afara localității vor fi libere.
„Începând din 1 iunie câteva activități care au fost interzise vor redeveni posibile. Se redeschid terasele. Este clar că este nevoie de unele măsuri speciale, spre exemplu mesele vor fi la cel puțin doi metri și vom putea sta maxim patru persoane la o masă. De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar şi aici este nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă”, a precizat Klaus Iohannis.
De asemenea, el a mai anunțat că, de la aceeași dată, va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, dar și deplasările în afara localităților, fără declarație.
„Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar, în condiții de siguranță, distanțare și igienă. Vor deveni posibile și spectacolele în aer liber, cu un număr de până la 500 de spectatori. Totodată, de la 1 iunie deplasările în afara localității vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declarație”, a mai declarat președintele României.
K
Be the first to comment